Minciuna despre Burebista dată în vileag de noi cercetări. Cine a fost Rubobostes și de ce ar trebui menționat la școală

Elevii români învață la școală că Burebista a fost primul mare rege al dacilor, dar noile cercetări arheologice arată că această accepțiune a marelui conducător nu este în totalitate adevărată.

Potrivit cercetărilor, triburile dacice au devenit mărețe și datorită altor căpetenii, care au trăit înaintea lui Burebista și au reușit să constituie puternice uniuni tribale.

Burebista, întemeietorul regatului dacic

Burebista a reușit în secolul I Î.Hr. să unifice triburile dacice aflate pe un teritoriu imens, conform geografului antic Strabon, de la Munții Balcani și până în zona Carpaților Păduroși în Nord, de la Marea Neagră și gurile Bugului în Est până în zona Slovaciei de astăzi.

Cu ajutorul lui Deceneu, Burebista a reformat statul dac și chiar a transformat Sarmisegetusa Regia într-o importantă capitală și un mare centru religios. A ajuns unul dintre cei mai importanți regi din zona est-centrală europeană și s-a implicat și în războiul civil dintre Caesar și Pompei.

Totuși, izvoarele istorice au arătat că domnia lui a fost doar apogeul dacilor în zona carpato-balcanică, dar mărirea și puterea acestora începuseră să crească înainte ca el să ajungă rege. Potrivit izvoarelor istorice, căpetenii războinice puțin cunoscute astăzi au adus creșterea puterii dacilor.

Rubobostes, înaintașul lui Burebista

Conform noilor investigații bazate pe diverse surse, atât scrise cât și arheologice, dacii au fost o coaliție tribală care a luat naștere ca răspuns la invaziile celtice în Balcani în secolul al III-lea î.Hr. Se pare că daci erau o combinație etnică între războinici celtici, iliri, traci și geți.

Pe măsură ce puterea regilor geți slăbea, dacii au absorbit treptat această populație tracică și au reușit să cucerească un teritoriu vast, inițial prin forța armelor, dezvoltându-se ca o elită războinică.

Aceste teritorii controlate de daci și geți erau într-o continuă amenințare din partea altor triburi. În vest, erau presați de către celții din grupurile scordiscilor, boilor și tauriscilor. La est și nord-est, triburile bastarnilor, posibil de origine germanică sau baltică, exercitau o influență considerabilă.

În plus, amenințarea romană se contura în depărtare, devenind din ce în ce mai preeminentă după căderea Macedoniei. Unul dintre liderii dacici de seamă, care a reușit să consolideze puterea triburilor dacice și să țină sub control triburile celtice, a fost Rubobostes.

Singura amintire a acestui rege dac o avem de la istoricul latin de origine celtică Trogus Pompeius, în lucrarea „Istoria lui Filip”. Pompeius a vorbit despre Rubobostes, care a crescut puterea dacilor.

Oroles, conducătorul care a izgonit triburile germanice

Tot Pompeius a vorbit și despre Oroles, un adevărat „înaintaș a lui Burebista”; un personaj misterios care stăpânea o uniune de triburi din zona Moldovei de astăzi.

Intrând într-un conflict cu bastarnii, probabil triburi germanice, care ajunseseră în regiunea Bucovinei de azi, Oroles a avut o confruntare nefericită cu aceștia, conform lui Trogus Pompeius. Înfruntând această situație, Oroles a aplicat pedepse aspre războinicilor săi pentru lipsa de curaj.

Totuși, într-o a doua confruntare, dacii au ieșit învingători și au reușit să respingă efectiv invazia bastarnă în teritoriul Transilvaniei de astăzi. Oroles a fost, cel mai probabil, un contemporan al lui Rubobostes, și există posibilitatea ca cei doi lideri să fi colaborat pentru a impune hegemonia dacică în regiune.

„Și dacii sunt o mlădiță a geților. În vremea regelui Oroles, se luptară fără succes împotriva bastarnilor și de aceea, ca pedeapsă pentru slăbiciunea arătată, au fost siliți, din porunca regelui, ca atunci când voiau să doarmă, să pună capul în locul picioarelor și să facă soțiilor lor serviciile pe care mai înainte acestea obișnuiau să le facă lor.

Această pedeapsă a fost înlăturată numai după ce prin vitejia lor au șters rușinea care și-au atras-o în războiul de mai înainte”, preciza Trogus Pompeius, textul fiind cuprins în lucrarea „Istoria României în texte” a lui Bogdan Murgescu.